Căutare

Înapoi la articole

exavet

exavet

Echipa Exavet

Deparazitarea interna si externa la caine

Indiferent daca stai la bloc sau la casa, cainele poate lua diversi paraziti, fie de la alti caini sau alte animale de companie, de la mama sa, de la fecale etc. Unii paraziti iau din nutrientii catelului slabindu-i fortele, in timp ce altii se pot hrani cu sangele sau. Mai jos poti citi despre principalele tipuri de paraziti, metodele de deparazitare externa si interna, cat de des trebuie facuta deparazitarea si cum previi aparitia si reaparitia parazitilor.

Tipuri de paraziti

In functie de locul in care apar, parazitii pot fi externi sau interni. Mai jos poti citi mai multe despre acestia, cum ii identifici, dar si alte informatii utile.

Paraziti externi

Cei mai raspanditi paraziti externi la caine sunt capusele si puricii. Fiecare poate cauza anumite probleme, motiv pentru care este important sa fie identificat timpuriu. Citeste mai multe despre acestea in continuare.

Capusele la caini:

Capusele apar cel mai frecvent. Se indeparteaza destul de greu si pot transmite mai multe boli, atat la caine, cat si la om.

In general, capusele se fixeaza pe pielea cainelui si se hranesc cu sangele sau. Mai mult, in timpul hranirii, transmit paraziti care ajung in organismul animalului unde exista riscul de aparitie a anemiei. Semnele bolii apar dupa aproximativ 6-8 zile de la fixarea capusei pe pielea cainelui.

Pentru a identifica o capusa, indeparteaza blana catelului pana la piele si uita-te cu atentie mai ales in zona gatului si a urechilor. Orice umflatura mica pe piele poate fi urma capusei, motiv pentru care ai nevoie de o sursa buna de lumina.

Este indicat sa nu smulgi capusa odata ce o observi, deoarece portiunea anterioara poate ramane sub piele unde va secreta in continuare substante toxice. Cel mai bine este sa suni veterinarul pentru urmatorii pasi.

Capusele apar mai ales vara, in zonele cu iarba mare si in paduri.

Puricii la caini:

Puricii sunt mai putin periculosi decat capusele, insa, spre deosebire de acestea, pot aparea tot timpul anului, deci, este recomandat sa fii vigilent.

Muscatura unui purice poate provoca o mica reactie alergica, dar care se poate transmite usor atat la alte animale, cat si la om. O alta problema este ca anumiti purici pot fi gazde pentru unele forme de tenii iar ingerarea lor poate creste riscul de infectii interne.

Cum recunosti puricii? Va trebui sa piepteni regulat cainele, preferabil asezat pe o suprafata alba. Daca observi mici puncte negre, acestea ar putea fi excrementele puricilor. La contactul cu apa, excrementele incep sa se dizolve si se evidentiaza sangele.

In ceea ce priveste puricii in sine, acestia pot fi observati deoarece vor sari prin blana catelului. Sunt aproape imposibil de omorat prin strivire, motiv pentru care este foarte important sa suni medicul veterinar inainte de a folosi orice solutie antiparazitara.

Simptomele specifice parazitilor externi includ:
  • Scarpinari frecvente, mai ales in zona urechilor, a capului si a gatului;
  • Dermatita sau eczema, care apare ca urmare a alergiei la muscatura puricilor;
  • Lipsa apetitului si apatia, la muscatura unei capuse;
  • Diaree, pierdere in greutate si decolorarea gingiilor, mai ales la catei.

Paraziti interni

Parazitii interni pot aparea la orice varsta a cainelui, iar pe langa simptomele bolii, acestia se pot transmite si la om. Principalele tipuri de paraziti interni sunt viermii rotunzi (nematodele), viermii plati (cestodele) si protozoarele.

Viermi rotunzi (nematode)

Viermii rotunzi au aspectul unor spaghete de diverse lungimi si grosimi. Majoritatea sunt usor vizibili cu ochiul liber si produc un numar mare de oua, rezistenti inclusiv la contactul cu mediul extern. Determinarea tipului de vierme se poate realiza prin analiza scaunului la microscop.

Viermii rotunzi se clasifica, in functie de zona unde sunt localizati, in: viermi intestinali, viermi respiratorii si viermi cardiaci si cutanati.

Viermii rotunzi intestinali se impart in:

  • Viermi carlig (ancilostome)– se hranesc cu sange, au o lungime de 1-2 cm si pot provoca diaree si anemie;
  • Viermi bici – cel mai cunoscut este viermele parazit Trichocephalus. Are o lungime cuprinsa intre 4 si 7 cm si se localizeaza in intestinul gros si in cecum. Poate provoca diaree cronica si anemie
  • Ascarizi (Toxocara canis ) – traiesc liber in lumenul intestinului. Cainii adulti pot fi asimptomatici, insa acesti viermi pot cauza probleme la pui, mai ales pierderea in greutate, probleme de crestere si tulburari digestive. O infectie masiva poate avea un prognostic rezervat.
  • Viermii rotunzi respiratorii includ mai ales viermi Angiostrongylus. Acestia au 1-2 cm lungime si pot fi prezenti in arterele pulmonare sau in bronhiolele cainilor care au consumat melci infectati. Doar daca sunt in numar foarte mare provoaca probleme precum tuse si sangerari excesive.

Viermii rotunzi cardiaci si din piele sunt de doua tipuri:

  • Dirofilaria Immitis – se transmite prin intepaturilor tantarilor purtatori de larve. Are o lungime de 15-30 cm si se localizeaza in inima si/ sau a arterai pulmonara a cainelui. Provoaca boala numita dirofilarioza. Simptomele pot aparea dupa cativa ani, atunci cand se afla intr-un stadiu avansat, si pot include tuse uscata, slabiciune si dificultati respiratorii, oboseala la efort fizic si pierdere in greutate;
  • Dirofilaria Repens – are o lungime de 5-17 cm si se transmite tot prin intepatura tantarului, dar se localizează la nivel subcutanat.
Viermi plati (cestode)

Viermii plati au corpul format din segmente care sunt eliberate in scaunul catelului si care contin oua. Sunt vizibile cu ochiul liber si pot avea chiar si cativa metri. Partea din fata are ventuze si carlige cu ajutorul carora se ataseaza de peretele intestinal. Sunt paraziti ai tractului digestiv si hermafroditi, se reproduc prin autofecundare.

Mai jos sunt principalele tipuri de viermi plati:

  • Dipylidium caninum si Taenia Hydatigena – cainele este infectat prin ingerarea de purici/ paduchi (pe care paraziteaza larvele) sau de organe de alte animale (porc,rumegatoare). Dupa ingerare se maturizeaza in tractul digestiv si devin adulti (Taenia Hydatigena) provocand diaree, anomalii ale apetitului si pierderi in greutate;
  • Echinococcus granulosus – au doar cativa milimetri, insa pot provoca hidatidoza (boala hidatica), o afectiune grava la caine si cu potential infestant la om. Cainele reprezinta o gazda definitiva. Se transmite mai ales prin consumul de carne de vita sau porc contaminata. La caine se manifesta prin mancarimi in zona anusului, pierderea in greutate, diaree, distensie abdominala;
  • Echinococcus multilocularis – se transmite la caine prin consumul de rozatoare mici, soareci, veverite sau iepuri. Se manifesta prin probleme digestive precum diaree si pierdere in greutate. Se poate transmite la om prin atingerea blanii si ingerarea oualor acestui vierme, motiv pentru care este indicat sa te speli bine pe maini de fiecare data cand te joci cu micul tau prieten.
Protozoare

Protozoarele sunt organisme unicelulare, invizibile pentru ochiul liber. Unele se deplaseaza singure (coccidia), in timp ce altele au nevoie flageli (giardia). Mai jos poti citi despre ele.

  • Coccidia – se estimeaza ca 30-50% dintre catei sunt purtatori de coccidia, pe care le elimina prin fecale. Afecteaza mai ales cainii care au un sistem imunitar slabit. Se localizeaza in intestinul cateilor, iar animalele se infecteaza prin consumul unor alimente sau apa care contin resturi fecale;
  • Giardia – este responsabila pentru giardioza. Se manifesta prin diaree, uneori sangeroasa, anemie si scadere in greutate. Se poate transmite la om prin consumul de apa contaminata cu fecale ale cainelui bolnav sau prin atingerea blanii, a bolului sau a altor obiecte atinse de acesta.
Semne ale prezentei parazitilor interni

De multe ori, prezenta parazitilor interni nu are simptome. Atunci cand apar, acestea pot include:

  • Diaree;
  • Varsaturi;
  • Abdomen umflat;
  • Pierdere in greutate;
  • Oboseala;
  • Paloare a gingiilor;
  • Anemie;
  • Pierderea luciului blanii.

Metode de deparazitare externa

In cazul deparazitarii externe a cainilor, ai la dispozitie mai multe produse de la zgarda antiparazitara la pastile de deparazitare, sampon, pipete antipurici etc. Citeste despre toate mai jos.

Zgarda antiparazitara

Reprezinta o solutie la indemana si foarte populara, insa este indicata mai ales in mod preventiv. Daca animalul tau de companie s-a infectat deja, este posibil ca zgarda sa nu fie suficienta in lipsa unei alte forme de tratament.

In plus, zgarda antiparazitara este indicata doar cainilor de peste trei luni. Un avantaj major al zgardei este ca poate fi purtata 24/7 fara efecte secundare. Daca alegi aceasta metoda, opteaza pentru o zgarda de calitate si rezistenta la uzura.
Pipeta spot-on antipurici

O alta metoda de deparazitare externa este folosirea pipetei spot-on antipurici. In ciuda numelui, exista produse universale care omoara atat puricii si larvele acestora, cat si paduchii, capusele sau alte insecte. Totodata, poate fi folosita pentru a trata infectiile cu viermi Ancylostoma caninum sau cu viermi rotunzi Toxocara canis.

Comprimate masticabile

Comprimatele masticabile reprezinta o alta solutie eficienta de deparazitare. Au un gust placut pentru caini si se pot administra in cavitatea bucala sau alaturi de hrana.

Un avantaj major al acestui tip de tratament este ca rezultatele sunt de durata; cainele va fi ferit de paraziti externi vreme de 5-12 saptamani.

Tratamentele de acest fel sunt indicate mai ales daca puricii si capusele sunt fixate pe pielea cainelui si au inceput sa se hraneasca.

Spray sau sampon antiparazitar

Atat spray-ul cat si samponul antiparazitar au actiune imediat dupa aplicare. Principalul dezavantaj este ca au o eficienta limitata in timp. Spray-ul protejeaza cainele impotriva actiunii parazitilor cel mult patru ore, iar samponul calmeaza pielea iritata pe moment.

Pentru rezultate de lunga durata este necesara combinarea spray-ului sau a samponului cu o alta forma de tratament.

Metode de deparazitare interna

In cazul deparazitarii interne, se recomanda tablete masticabile, pastile sau siropuri pentru deparazitare. Unele dintre ele pot elimina parazitii interni dupa doar o administrare.

Pe langa medicamentele cu rol universal, de la caz la caz exista forme de tratament destinate indepartarii unui parazit intern, de exemplu, atunci cand catelul a inghitit ouale unui anumit parazit.

Indiferent de parazit, medicul veterinar este cel care stabileste tratamentul potrivit. La catei, deparazitarea interna poate incepe de la varsta de patru saptamani, iar prin urmarea unei scheme intocmite de veterinar se poate preveni aparitia unor noi paraziti.
Avantajele si dezavantajele deparazitarii medicamentoase

Acestea sunt preparate veterinare, eliberate pe baza de prescriptie medicala care este eficienta impotriva mai multor familii de paraziti interni. Numarul mare de ingrediente active si combinatiile existente largesc spectrul medicamentelor folosite impotriva parazitilor. De asemenea, exista ingrediente specifice care permit o actiune deparazitara precisa, tintita asupra unui anumit tip de parazit.

Totusi, folosirea medicamentelor de acest fel aduce si cateva riscuri. In ciuda eficientei recunoscute la scara larga, in unele cazuri, medicamentele modifica flora intestinala a cainelui. Aceasta este esentiala pentru descompunerea anumitor alimente si pentru sustinerea sistemului imunitar. Mai mult, unii paraziti pot deveni rezistenti la anumite molecule active prezente in medicamentele antiparazitare.

Avantajele si dezavantajele deparazitarii naturale

Antiparazitarele naturale nu omoara parazitii interni, ci inlesnesc eliminarea lor prin scaun. Acestea includ extracte din plante precum usturoiul, cimbrul sau rodia. Astfel de produse favorizeaza expulzarea parazitilor intestinali si stimuleaza digestia. Deparazitarea in acest mod este utila ca forma preventiva sau cand infectia cu paraziti este minima si nu exista simptome.

Neajunsul acestora este ca nu scapa mereu cainii de paraziti interni. De asemenea, daca discutam despre o contaminare pe scara larga, eficacitatea acestora este limitata. Uneori, spectrul de actiune este limitat si nu permite eliminarea anumitor paraziti. In astfel de cazuri, este recomandat sa urmezi indicatiile medicului veterinar.

Frecventa deparazitarii

Este esential sa iti deparazitezi cainele regulat deoarece mereu va exista riscul de infectare. De asemenea, de multe ori poate fi imposibil de detectat prezenta parazitilor in scaun. Prin urmare, este bine sa urmezi planul de deparazitare propus de veterinar. Mai jos poti vedea termenii de deparazitare la caini:

  • Catei – la fiecare 15 zile pana la varsta de doua luni, apoi o data pe luna pana la sase luni. Viermii intestinali se pot transmite prin placenta sau prin lapte, daca mama este infectata;
  • Caini (adulti) – o data la sase luni sau o data la trei luni daca il scoti des afara, mai ales la iarba verde, la padure sau in alte zone unde exista un risc mai mare de contaminare, de exemplu, la plaja. In cazul cainilor pentru vanatoare este indicata deparazitarea lunara, potrivit recomandarilor ESCCAP (European Scientific Counsel Companion Animal Parasites). Daca iei cainele in vacanta, este indicat sa il deparazitezi cu 5-10 zile inainte de plecare, dar si la intoarcere;
  • Catele gestante – daca imperecherea este planificata, este indicat sa deparazitezi cateaua inainte. De asemenea, ar trebui deparazitate si cu 15 zile inainte de a fata si cu 15 zile dupa, pentru a evita transmiterea parazitilor la catei. Intreaba medicul pentru un antiparazitar potrivit, deoarece unele produse pot contine substante toxice;
  • Catele care alapteaza – trebuie deparazitate odata cu puii lor.

Cum previi (re)infectarea

Preventia este cea mai importanta si in cazul animalelor. Mai jos sunt cateva sfaturi pentru a preveni infectarea cu paraziti:

  • Mergi periodic la deparazitare, potrivit recomandarilor medicului veterinar;
  • Incurajeaza purtarea zgardei antiparazitare;
  • Daca ai mai multe animale de companie, este recomandat sa le deparazitezi in aceeasi zi;
  • Verifica periodic blana si pielea cainelui, mai ales dupa iesirile in parc, la padure sau la plaja;
  • Nu lasa cainele sa bea apa din balti sau sa atinga fecalele sale sau ale altor animale;
  • Acorda atentie dietei cainelui, iar la nevoie vorbeste cu medicul pentru intocmirea unui plan alimentar. Evita sa ii oferi carne cruda; aceasta poate fi infectata cu anumiti paraziti.

Pentru a mentine sanatatea cainelui este recomandat sa mergi la veterinar si sa tii cont de recomandarile sale cu privire la schema de deparazitare, analize, vaccinuri si alte vizite medicale. Pentru alte lucruri legate de parazitii externi sau interni ori alternative de tratament, medicul veterinar este persoana potrivita pentru a-ti oferi informatiile de care ai nevoie. Astfel, animalul tau de companie va creste sanatos si lipsit de griji.