Căutare

Înapoi la articole

exavet

exavet

Echipa Exavet

Totul despre Beagle – catelul “surpriza”

Aparitia in familie a unui patruped, fie el catel sau pisica, este o decizie foarte importanta deoarece implica o responsabilitate la fel de mare ca in cazul unui copil. Si animalul are nevoie de iubire, atentie, ingrijire si devotament, intocmai ca un om.

De cele mai multe ori, aceasta decizie este luata in familiile cu copii, parintii incercand astfel sa-i responsabilizeze pe cei mici sau pur si simplu sa le faca o bucurie. In acest caz, prima intrebare care ar trebui pusa este daca animalutul la care ne-am gandit face parte dintr-o rasa potrivita pentru copii. In cazul in care te gandesti la un caine, afla ca un pui de Beagle ar putea fi o alegere foarte buna. Iata de ce:

Beagle caracteristici

Beagle este una dintre cele mai indragite rase de caini. Denumirea sa a fost oficializata la jumatatea secolului al XVI-lea, cand ogarii au inceput sa fie clasificati in functie de tipul de vanat si modul de capturare a acestuia. Cainele specializat in capturarea iepurilor a primit denumirea frantuzeasca de „Begles” (Beagle în engleză) – un gura casca care latra incontinuu.

👉 Afla din articolul nostru cum trebuie sa te pregatesti inainte de sosirea in familie a noului membru

Beagle este un caine solid, de talie medie, compact si atletic, de maxim 40 cm inaltime si cu o greutate intre 10 si 18 kg.

Desi scurte, picioarele unui Beagle sunt puternice si rapide.

Capul lung, cu urechile la fel de lungi, privirea fidela si coada mereu ridicata sunt alte caracteristici de baza ale unui Beagle.

In ceea ce priveste culoarea unui Beagle, aceasta nu este niciodata unitara. Putem avea Beagle alb cu: maro, rosu sau galben ori chiar un Beagle tricolor: negru, alb si maro. In functie de lumina si combinatia de culori, unele nuante de negru pot bate spre albastrui, acesti catei fiind promovati drept Beagle blue. Orice culoare le-ar fi corpul, specificul rasei spune ca varful cozii de Beagle este mereu alb.
Blana unui catel Beagle este scurta, densa, rezistenta la intemperii si lucioasa, ceea ce o face foarte usor de intretinut. Ori acesta este un avantaj real, avand in vedere ca Beagle este genul de caine caruia ii place sa se tavaleasca cam prin tot ce apuca, in special frunze si pamant.

La ce sunt folositi Beagle

Simtul excelent al mirosului il face pe Beagle ideal pentru munca de patrulare si detectie a diverselor substante si produse de interes pentru autoritati: droguri, arme, mine etc.

In plus, deoarece este foarte afectuos, bland si sociabil, Beagle este adesea folosit drept caine de terapie, dar si in cadrul unor cercetari stiintifice.

Temperamentul unui Beagle

Cainii din rasa Beagle au un temperament linistit, insa in acelasi timp sunt foarte energici, curiosi, jucausi si “vorbareti”: latra la orice li se pare neobisnuit, insa nu sunt agresivi. Fiind crescuti sa traiasca in haita, Beagle se vor intelege bine cu majoritatea celorlalti caini. In ceea ce priveste pisicile insa, Beagle are nevoie sa creasca impreuna pentru a dezvolta o relatie buna cu ele. Iubeste copiii si ii insoteste tot timpul peste tot, fiind mereu cu moralul ridicat si dispus la tot felul de activitati fizice.

Pe de alta parte, Beagle este genul de caine usor independent si obsedat de mirosuri – pe care le va urmari destul de concentrat. Cateva sesiuni de dresaj sunt mai mult decat utile in cazul sau, mai ales si in privinta latratului, care uneori poate deveni suparator.

Prietenos, activ, neinfricat si foarte inteligent, cu un caine Beagle nu te vei plictisi niciodata. Pentru ca este intotdeauna plin de surprize, specialistii recomanda ca Beagle sa nu fie primul caine al familiei. Din cauza instinctului de vanatoare extrem de pronuntat si a lipsei de disciplina, Beagle este usor de pierdut atunci cand simte prezenta unei posibile prazi, pentru ca are tendinta de a ignora chemarile stapanului.

Beagle are o slabiciune aparte pentru mancare, ceea ce poate reprezenta o sabie cu doua taisuri: pe de o parte, iti va fi mai usor sa il controlezi folosind recompese culinare, insa pe de alta este genul de caine care nu ar refuza niciodata o tratatie, astfel ca trebuie sa il inveti de mic sa nu accepte nimic de la nimeni. Cainii din rasa Beagle au tendinta sa devina supraponderali odata cu inaintarea in varsta, astfel ca va trebui sa ai grija la cantitatea de mancare oferita.

Principalele caracteristici ale unui Beagle:

  • potrivit pentru familiile cu copii;
  • potrivit pentru persoane care au mai avut animale in trecut;
  • necesita nivel avansat de dresaj;
  • are nevoie de plimbari active, minim 1-2 ore/ zi;
  • necesita ingrijire saptamanala a blanii;
  • desi foarte vocal, nu este potrivit pentru paza;
  • nu este potrivit pentru persoanele care sufera de alergii, in special la parul de caine.

Ce trebuie sa stii inainte sa iti iei un Beagle

Starea de sanatate a unui Beagle

Beagle este in general o rasa robusta care, intretinuta cu o dieta sanatoasa si activitate fizica, poate atinge 12-15 ani de viata.

La Beagle nu sunt prea multe probleme specifice de sanatate. Chiar si asa insa, exista anumite tipuri de afectiuni la care cainii Beagle sunt predispusi:

  • Sindromul Durerii la Beagle – un tip de meningita, care afecteaza maduva spinarii si este asociata cu dureri severe;
  • Mielopatie degenerativa canina – este o afectiune degenerativa a coloanei vertebrale si a materiei cenusii din trunchiul cerebral ce genereaza, la varste inaintate, tulburari de miscare (ataxie) si paralizie spastica, insa fara dureri;
  • Boala Lafora – boala metabolica genetica (mostenita), din cauza careia conversia glucozei este perturbata. Astfel, se forme1aza in organism asa-numitii corpusculi Lafora, care se depun in ficat, muschi si celulele nervoase. In urma acestor depuneri, cainii afectati au convulsii si prezinta contracturi musculare. Din fericire, aceasta boala ereditara poate fi acum depistata cu ajutorul unui test genetic;
  • Afectiuni oculare – precum glaucomul, cataracta sau keratoconjunctivita sicca;
  • In lipsa unei atentii sporite privind alimentatia si cantitatea de energie consumata, adultii de Beagle pot ajunge supraponderali, greutatea in exces favorizand aparitia herniei de disc;
  • Ca si in cazul altor caini cu urechi lungi, e nevoie de grija in ceea ce priveste igiena urechii la Beagle, pentru a preveni infectiile. Secretiile si corpurile straine (ariste, acarieni) provoaca inflamatii dureroase, ale caror prime semne de avertizare sunt scuturatul intens si/ sau inclinarea capului.
👉 La Exavet beneficiezi pentru patrupedul tau atat de analize individuale, cat si de pachete special gandite si create pentru fiecare tip de animal si varsta sa. Daca nu stii care dintre analizele disponibile ii sunt necesare, colegii nostri iti stau la dispozitie cu sfaturi si explicatii.

Tipuri de exercitii necesare unui Beagle

Fiind o rasa extrem de energica si predispusa la ingrasare, cainele Beagle are nevoie de multa miscare – minimum 2 ore pe zi. Fie ca il implici in jocuri specifice precum Agility, Mantrailing sau Dummy Training ori pur si simplu il lasi sa alerge cat vede cu ochii si sa-si exercite talentul de adulmecator, important e ca al tau Beagle sa fie tinut ocupat cat mai mult timp si sa consume cat mai multa energie.

Mare grija insa la puternicul instinct de vanator al unui Beagle. Din cauza acestuia si in lipsa unui dresaj adecvat, riscul sa-l pierzi este extrem de ridicat, odata ce l-ai lasat liber intr-o zona deschisa.

Mancarea ideala pentru Beagle

Cainii de talie mica au in general un metabolism rapid, iar Beagle nu face nici el exceptie de la aceasta regula. Avand in vedere ca vorbim, astfel, despre mese mici si dese, este necesar sa alegi mancaruri create special pentru rasele mici. Acestea contin nivelurile adecvate de nutrienti cheie, incurajeaza mestecatul si imbunatatesc digestia.

Beagle nu este pretentios la mancare dar, pentru a-i asigura o stare de sanatate buna, trebuie sa-l hranesti cu produse de calitate si suplimente special concepute pentru aceasta rasa. Hrana unui Beagle poate fi atat uscata, cat si umeda si semi-umeda (din conserva).

Ingrijirea unui Beagle

In ceea ce priveste blana unui Beagle, provocarile nu sunt mari aici. O periere pe saptamana este in general suficienta, mai putin in perioadele de naparlire (inceputul primaverii si al toamnei), cand este nevoie de o indepartare mai frecventa a parului cazut.

O atentie deosebita este insa necesara in ceea ce priveste urechile unui Beagle. Acestea trebuie verificate dupa fiecare iesire in aer liber si curatate ori de cate ori este nevoie cu solutii destinate igienei urechilor.
Din cauza ca Beagle este un caine care adora sa se tavaleasca, s-ar putea sa fie nevoie sa-l imbaiezi destul de des.

👉 Și, cel mai important, nu uita sa il verifici cat de des poti de capuse. Chiar daca folosesti picaturi sau o zgarda speciala impotriva acestor paraziti, ele nu ofera protectie 100%. Astfel, daca este muscat de o capusa, catelul tau ar putea face Babesioza, o boala extrem de grava despre care te invitam sa citesti mai multe aici.

Cum recunosti o canisa Beagle de incredere

Orice canisa – fie ea de Beagle sau orice alta rasa – trebuie sa puna la dispozitia cumparatorului documente precum pedigree-ul (certificat de origine) si carnetul de sanatate (cu minimum 1 vaccin efectuat).

Un crescator responsabil si devotat este extrem de atent la conditiile de viata ale animalelor si controleaza reproducerea, astfel incat sa preintampine pe cat posibil transmiterea unor boli genetice. De exemplu, evaluarea articulatiilor soldului inainte de imperechere, pentru a preveni displazia, este o necesitate in cazul Beagle.

In plus, un profesionist va veni cu informatii relevante despre caracterul puiului de Beagle pe care vrei sa il achizitionezi, va fi curios despre conditiile de trai pe care i le vei oferi si va veni cu sfaturi pertinente despre cresterea si intretinerea sa.

Daca iei un pui de Beagle de 10 – 12 saptamani (varsta recomandata pentru separarea puiului de mama), acesta trebuie sa fie deja microcipat, deparazitat si cu cel putin un vaccin efectuat.

Toate cele de mai sus se vor regasi, inevitabil, si in pretul de achizitie al puiului de Beagle. Atunci cand iti faci calculele, nu uita sa iei in considerare si costurile necesare primelor accesorii, controlului veterinar si mancarii.

👉 Programeaza chiar acum prima consultatie pentru noul tau prieten si lasa grijile medicale in seama noastra. Tu ocupa-te doar sa il iubesti si, mai ales, sa te lasi iubit.

Cati pui face un Beagle

Femela de Beagle are capacitatea de a aduce pe lume intre 2 si 14 pui odata. La fel ca orice micut separat de mama si fratii lui si ajuns intr-un mediu nou, si puiul de Beagle, odata ajuns in casa ta, are nevoie de o perioada de adaptare la noul mediu. Asigura-te ca atmosfera in care il aduci este, cel putin la inceput, una calda, linistita, plina de iubire si veselie. Si nu uita sa il scoti afara: pentru ca sigur va avea nevoie sa isi faca nevoile, pe langa miscarea extrem de necesara in special rasei Beagle.

Caine Beagle – pareri de luat in calcul

La fel ca relatiile dintre oameni, si cele dintre om si animal sunt diferite si subiective, parerile tinand cont de tipologia si stilul de viata ale fiecaruia dintre noi. Indiferent de opiniile diversilor proprietari de Beagle, inainte de a lua deciza de a achizitiona unul este important sa iti dai seama daca va exista o compatibilitate intre stilul de viata si felul de a fi al familiei tale si cel al cainelui. Asa cum spuneam si la inceputul articolului, Beagle este o rasa potrivita familiilor energice si cu suficient timp la dispozitie pentru a-i oferi perioadele de miscare de care are atata nevoie.

Surse:

  • https://ro.wikipedia.org/wiki/Beagle
  • https://www.royalcanin.com/ro/dogs/puppy/the-first-few-days-and-weeks-with-your-new-puppy